Muntii Maramuresului

Vişeul păstrează încă multe gospodării tradiţionale, iar bătrânii mai poartă încă vestitele costumele populare. Centrul comunei are aspect de orăşel.

Atracţiile turistice ale Vişeului sunt: Valea Morii, cătun electrificat parţial, foarte autentic, prin care se poate ajunge în Poienile de Sub Munte şi Valea Drăguiasa. La intrarea în comună se remarcă o biserică noua de lemn şi un conac straniu. În Vişeu de Jos locuiesc mulţi meşteri populari (lemnari, ţesătoare, fierari) şi funcţionează o serie de vâltori şi pălincii. Aici este principalul centru de cojocărit din zona Vişeu-Ruscova, în care se lucrează pieptare de piele cu broderii policrome şi ţinte metalice. Pensiunile din comună sunt: Mioara, Otilia, Simina, Coman, Iza.

Biserici

Biserica Ortodoxă Română Vişeu de Jos nr.2

Biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” s-a zidit între anii 1931-1936 în timpul păstoririi preotului Miron Codrea Nuţu. Biserica este construită în formă de cruce în stil greco-roman, din cărămidă şi are 35m lungimea, 10m lăţimea şi 22m înălţimea. Pictura a fost realizată între anii 1977-1979 în tehnica fresco de către pictorul Constantin C. Bledea Tinu.Pictura a fost restaurată între anii 2013-2014.

Parohia ortodoxă, Viseu de Jos I, „Înalțarea Sf. Cruci”

Biserica este construită după un plan de tip navă, altar semicircular nedecroșat, turn clopotniță angajat, altar boltit cu semicalotă, masa altarului din lemn tip eșafod, turnul bisericii este cu șarpantă în formă de coif.Bolta este semicirculară cu penetrații. Biserica este din piatră, având 4 clopote electrificate. În anii 2007-2012 biserica s-a renovat în totalitate de către preotul paroh Hojda Gavrilă.

PNMM include urmatoarele atractii turistice naturale:

Valea Vaserului -“Mocăniţa” pe Vaser – este singurul tren industrial tractat de locomotivă cu aburi din Europa rămas încă în funcţiune.

Bazinul forestier al Vaserului, întins pe 40000 ha, păstrează încă pe alocuri păduri neatinse. Pe valea acestuia există 85 de izvoare minerale, barajul de la Măcârlău, iazul minier Novăţ, cabanele de vânătoare Valea Babii şi Novăţ, urmele fostului spital militar din cel de-al doilea război mondial, bisericuţa de lemn şi cimitirul german de la Făina.

Calea ferată pe care merge “mocăniţa” se întinde pe o lungime totală de 56 km, pe Vaser 43 km şi pe afluenţii acestuia Novăţ şi Ştevioara. Linia ferată cu ecartamentul îngust a fost construită între anii 1930-1933, cu materialul dezafectat de la calea ferată ce traversa Prislopul din Maramureş în Moldova, linie construită în timpul primului război mondial.

Vaserul reprezintă în mod cert cea mai importantă atracţie turistică a Parcului Natural Munţii Maramureşului, un “magnet” care determină un aflux exponenţial al amatorilor de inedit din străinătate şi România. Datorită accesului limitat (atât de calea de transport cât şi de restricţiile impuse într-o zonă de graniţă), Valea Vaserului şi-a păstrat sălbăticia şi caracterul natural, oferind încă habitate întinse neantropizate, favorabilă vieţii sălbatice. Accesul pe Valea Vaserului se face în principal cu trenul turistic pus în mişcare de locomotive cu aburi. Trenul circulă până la staţia Făina, operează în intervalul 1 Mai- 31 Octombrie şi pleacă zilnic de luni până sâmbătă din Gara CFF a oraşului Vişeu de Sus la orele 8:30.

Poiana cu narcise Tomnatec Sehleanu – rezervaţia este cuprinsă în Parcul Natural Munţii Maramureşului şi cuprinde păşunea Sehleanu şi zona cu vegetaţie  forestieră din jurul Vârfului Tomnatec. La Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu se ajunge din localitatea Leordina.

Vf. Farcău – Lacul Vinderel – Vf. Mihailecu - arie naturală protejată cuprinde zona din jurul lacului Vinderel şi cele două vârfuri Farcău 1957 m, cel mai înalt din Munţii Maramureşului şi Mihailecu 1918 m, în suprafaţă de 100 ha, constituită în scopul protecţiei şi conservării habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Este o rezervaţie naturală, categoria a IV-a IUCN (Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii), situată pe teritoriul administrativ al comunelor Repedea şi Poienile de Sub Munte.

Lacul Vinderel, lac cu nume de şoim, este situat în şaua dintre Farcău şi Mihailecu, la altitudinea de 1645 m, luciul de apă are o suprafaţă de 0,71 ha, cel mai mare lac din Parcul Natural Munţii Maramureşului.

Stâncăriile Sâlhoi-Zâmbroslăviile - arie naturală protejată. Se află în Parcul Natural Munţii Maramureşului, pe teritoriul administrativ al oraşului Borşa, în suprafaţă  de 5 ha şi cuprinde zona de stâncării, (constituite din pereţi stâncoşi, aproape verticali şi sunt formaţi din calcare eocene) precum şi zona umedă cuprizând două staţiuni cu populaţie de Cochlearia pyrenaica var. borzaeana fiind un relict glaciar, prezentă  numai în judeţele - Maramureş, Suceava, Bistriţa – Năsăud şi Vâlcea.

La stâncăriile Sâlhoi se ajunge de la cantonul silvic Sâlhoi, aflat la confluenţa celor două văi, Sâlhoi cu Bănării, la circa 400 m.

Rezervaţia de cocoş de mesteacăn, Cornul Nedeii-Ciungii Bălăsânii - rezervaţia este situată în localitatea Borşa şi are suprafaţa de 800 ha, fiind o rezervaţie naturală de categoria a IV-a IUCN.

A fost înfiinţată în anul 1971 şi se află în administrarea Parcului Natural Munţii Maramureşului. Rezervaţia are ca scop protejarea populaţiilor de cocoş de mesteacăn (Lyrurus tetrix). Vegetaţia rezervaţiei este constituită 60% din păşuni de munte şi 40% păduri de conifere şi jnepenişuri acesta constituind habitatul cocoşului de mesteacăn.

Obiectivele vizitabile sunt: biserica ortodoxă de piatră, cătunele Lujana-Hecica, Soloteana, Lespedea de Sus, cu case tipic ucrainiene, folclor, costume şi obiceiuri bine păstrate; rezervaţiile naturale Farcău, Pop Ivan, Poiana cu narcise Tomnatec-Sehleanu, zonele calcaroase, Piatra Moloşnaia, Stânca Pietriceaua, stânele alpine şi lacurile montane „văcăriştile” Pietriceaua şi Laba (mici cătune locuite vara de crescătorii de vite). „Festivalul Narciselor”, organizat într-o dumninică de la finele lunii mai sau începutul lunii iunie, atunci când înfloresc narcisele din rezervaţia naturală este o altă atracţie a zonei.

Biserica ortodoxă ucraineană

Un loc frumos de vizitat poate fi Biserica Ortodoxă Ucraineană din Repedea , care a fost construităîntre anii 1897-1901 din piatrăîn stil baroc. Hramul bisericii fiind Sf. Pantelimon pe 9 august, prima duminică după Sf. Ilie, când toţi plecaţi din localitate se întorc acasă să sărbătoreascăîmpreună cu familiile lor. Naşterea Domnului este sarbatorită pe stilul vechi, cu multa credinţă, iar în ajunul Crăciunului se pregătesc 12 feluri de mâncare de post, tradiţie păstrată de la moşi stramoşi.

Deosebită prin peisajul său natural, specific Maramureşului Istoric, şi în special văii care-i poartă numele din timpuri străvechi şi pânăîn zilele noastre, localitatea Ruscova este aşezată din punct de vedere geografic în nord-estul judeţului, pe cursul inferior alrâului Ruscova, de la care și-a împrumutat numele, la 115 km de centrul dejudeț,municipiulBaia Mare și la 18 km de cel mai apropiat oraș din zonă -Vișeu de Sus.Prezintă un relief variat cu aspect muntos. Formele predominante sunt ocupate de dealuri ale căror înâlţimi sunt cuprinse între 600-900m altitudine şi reprezintă 84,11% din teritoriullocalităţii.Pe lângă frumuseţea deosebită a reliefului, aici se află cel mai frumos conac moroşenesc tradiţional din Maramureş"Conacul Drahneilor". Numele de "Drahnei" vine de la valea pe care este amplasat, o vale de o frumuseţe deosebită, străjuită de dealuri înalte, Valea Dragmirov.Din localitatea Ruscova, un drum pietruit coteşte la dreapta şi traversează râul Ruscova pe Valea Dragmirov. Drumul de aproximativ 4 km vă duce până la poarta conacului. Veţi remarca foarte usor locul datorită unei frumoase şi masive porţi maramureşene, sculptatăîn lemn de stejar, iar după această poartă deosebită veţi vedea cum se înalţă semeţ, “Conacul Drahneilor”.Conacul este construit din lemn de brad sculptat şi aşezat pe fundaţie de piatră. Acoperişul este din şindrilă, tipic construcţiilor tradiţionale din Maramureş. Scările care vă conduc spre intrarea principală sunt din lespezi mari de piatră, totul este în perfectă armonie cu tradiţia secularăşi locurile minunate pe care le găsim doar în Maramureş.

Valea Ruscovei şi Valea Dragmirov constituie o dublă provocare pentru turistul fotograf, deoarece îmbină frumuseţile naturale specifice Maramureşului Istoric cu specificitatea etnică a comunităţii ucrainene care este majoritară în această zonă. Din cauza alternanţei formaţiunilor geologice s-au format repezişuri şi cascade, importante puncte de atracţie pentru sportul nautic cu bărcile pneumatice. Practicarea lui se face pe porţiunea confluenţei Ruscovei cu Vişeul pe timp de vara, când apele sunt calde.

Zilele “Taras Sevcenko”

Anual, mii de ucraineni din Maramureş sărbătoresc naşterea poetului printr-o amplă manifestare, organizată de Uniunea Ucrainenilor din Romania, filiala Maramureş, condusă de profesorul Miroslav Petretchi. Amploarea evenimentului din 11 aprilie, pe scena Căminului Cultural din Ruscova, este dată de prezenţa a câteva sute de interpreţi de toate vârstele din localităţile învecinate. Aceştia prezintă un debordant spectacol de recitaluri, momente muzicale şi spectaculoase dansuri ucrainene.

Biserici

Comuna Ruscova se mândreşte prin intermediul sfintelor lăcaşuri de cult de pe teritoriul ei, cele mai importante din punct de vedere cultural şi turistic fiind Biserica de lemn “Sfântul Ierarh Nicolae”, din cătunul Oblaz, care a fost ridicată pe locul actual, în anul 1954, din lemnele fostei biserici parohiale din Ruscova, adusă la rândul ei din Parohia de Jos a Moiseiului, unde a fost construită în anul 1779. Deşi actualul lăcaş nu respectă formele iniţiale, acesta păstrează în mare parte materialul originar, remarcându-se detalii vechi integrate în construcţie, în special în portalul de la intrare unde există o pisanie din anul 1779.

Din patrimoniul ei mobil fac parte două icoane valoroase şi anume icoana de hram, “Sfântul Nicolae”, pictată pe pânză, şi o icoană a Mântuitorului. Biserica de lemn din Ruscova este unul dintre cele mai importante obiective turistice din zonă, obiective pe care nu ar trebui să le rataţi dacă vă aflaţi în apropiere. Acestui sfânt lacaş i se adaugă Biserica Ortodoxa Nouă, care a fost construită în stil vechi în anul 1992, fiind considerată edificiu ortodox ucrainean.

Primele informații scrise despre așezămintele de cult din comuna Ruscova sunt de la sfârșitul sec al XVIII-lea. Oficierea Sfântei Liturghii se face în limba ucraineană, iar cărțile din dotarea bisericii sunt scrise în limba slavonă. Biblia din 1862 este cea mai veche, fiind totodată catalogată ca bun de patrimoniu.

În Ruscova se mai păstrează o sinagogă (situată vis-a-vis de primărie) azi utilizată ca spaţiu comercial, există case vechi şi port popular tipic ucrainean, vizibile mai ales în cătunele din Drahmirov şi Solosteanu.

Aici se pot vedea case vechi şi porţi din lemn construite într-un stil diferit faţă de restul Maramureşului, case negustoreşti, cimitirul evreiesc, monumentul părintelui stomatologiei româneşti Gheorghe Bilaşcu (născut aici). În Petrova se oragnizează „Festivalul Bulbucilor”, manifestare câmpeneasco-folclorică, dar şi o serie de simpozioane culturale.

Poienile de Sub Munte

Comuna Poienile de sub Munte- cu denumirea ucraineană- Poliane, iar denumirea istorică- Rowszkopolana şi Rowszkopolania, din judeţul Maramureş, este cea mai reprezentativă comună ucraineană din judeţ. Aşezarea geografică, hotarele, relieful, apele, peisajele mirifice şi sălbatice, tradiţiile, obiceiurile şi populaţia, conferă acestui loc caracteristici aparte ce o deosebeşte de celelalte comune. Localitatea este aşezată într-o poiană şi este înconjurată de un lanţ muntos. În Poienile de Sub Munte există vâltori, gatere, horincii şi alte instalaţii tehnice hidraulice.

În aria celor aproape 30.000 ha de munte ale aşezării sunt incluse rezervaţiile naturale Vf. Farcău – Lacul Vinderel – Vf. Mihailecu, Piatra Socolău, zeci de stâne, specii rare de plante şi animale. Vara se poate face rafting pe Ruscova de la Gura Ricii în aval, alpinism la Socolău sau Mihailecu, drumeţii. Tot aici activează foarte mulţi meşteri populari (fierari, cioplitori în lemn, confecţioneri de butoaie şi doniţe, producători de opinci, cojoace, ţesături, instrumente de suflat).

Bisericii

Biserica a avut un rol important în viaţa poienarilor. Prima biserică din sat a fost construită la scurt timp după venirea ucrainienilor, pe aceste meleaguri, în anul 1458. În anul 1777 a fost construită o altă biserică din lemn având hramul Înălţarea lui Hristos pe rit vechi. În trecut această biserică- monument a fost dotată cu un clopot în greutate de 30 kg, cupe aurite, o cruce aurită, un tablou aurit cu Sf. Maria, 8 sfeşnice, 28 de tablouri cu rame sculptate şi zeci de cărţi bisericeşti. Astazi această biserică a devenit muzeu.

O altă biserică se impunea a fi construită şi în cătunul Luhei, la 7 km de centrul comunei. În anul 2005 a fost inaugurat şi sfinţit şi acest loc de inchinăciune.

Evreii aveau şi ei două sinagoge în centrul comunei construite în anii 1830-1835.

 Ape minerale

Pe teritoriul comunei există numeroase izvoare cu apă minerală. Aceste ape au fost folosite de mulţi ani în scopuri terapeutice.Apa minerală din comună se numeşte „borcut” şi provine din limba maghiară, ce înseamnă izvor gazos. Borcutul din Cvaşniţa există încă înainte de 1848, înainte de Primul Război Mondial. În locul unde astăzi este fântâna cu apă minerală, era o cabană unde se aflau văni făcute din stejar. Apa minerală fiind încălzită la foc, într-un cazan mare şi folosită pentru băi. La aceste băi, numite: “Kupalo” aveau acces numai avuţii satului sau musafirii veniţi din alte părţi. În anul 1968, la iniţiativa primarului Ioan Songot clădirea din Cvaşniţa a fost reconstruită. Apa din Cvaşniţa este folosită pentru tratarea reumatismului, este buna de băut, ameliorând unele probleme gastro-intestinale şi hepato-biliare.

Alt borcut este cel de la Zakira. Este situat pe versantul stâng al comunei, peste râul Rica, la aproximativ 2 km de centrul comunei, fiind un izvor mai mic decât cel din Cvasniţa cu apă sulfo-carbogazoasă. Bătrânii o recomandă pentru ameliolarea bolilor de stomac, ficat şi rinichi. Alte izvoare cu apă neagră se află la locul numit Gruni, la Elea Herbari, în cătunul Pentaya, la Gura Ricii, la răspântia pâraielor Rica, Lutoasa şi Belen. La Belen, în anii 1866- 1958 funcţiona şi o baie, folosită de muncitorii forestieri în scopuri terapeutice.

Turismul

Comuna Poienile de Sub Munte este un loc mirific, cu peisaje montane care par a fi decoruri din poveşti, de râurile şi lacurile cristinale şi de verdele intens al pădurilor. Fie că e iarnă, fie că e vară, aici veţi găsi o oază de refacere şi relaxare. Mândria poienarilor, reprezintă peisajul natural, patrimoniu rar întâlnit în alte părţi ale României. Lanţul muntos din jurul comunei, reprezintă un interes turistic deosebit. Munţii şi pădurile din Poieni se individualizează printr-un peisaj remarcabil atât ca întindere cât şi ca amploare şi varietate a formelor.

Din frumoasele peisaje ale comunei, amintim lacul Vinderel, situat pe muntele Vinderel la o altitudine de 1985 m, unde se poate ajunge pe jos, călare şi parţial cu o maşină de teren. Pe jos sunt 3 trasee accesibile drumeţului:

-          Centru- Rugaş- Mihaylek- Vinderel

-          Centru- Paulek- Stănişoara- Vinderel

Cu maşina : Centru- Socolău- Rosoşul Mic(18 km, apoi pe jos, până la Vinderel).

Pasul Scărişoara ce leagă Poienile de Sub Munte de oraşul Vişeu de Sus, se distinge prin culoarul îngust format din zeci şi zeci de lespezi în formă de scară. Acest pas este destul de dificil de trecut. Turiştii pot trece pe acolo doar în şir indian şi numai pe jos. Chiar şi în timpul zilei acolo este întuneric din cauza pereţilor înalţi de gresie. Este unicul drum, cel mai scurt între cele două localităţi circulat pe vremuri de comercianţii ambulanţi.

Văile râurilor Socolău, Rica, Cvaşniţa, Coşnea prin priveliştea lor deosebită, oferă turistului nişte amintiri de neuitat.

            În cabana turistică Coşnea, situată la 7 km de centrul comunei spre Luhei, turistul poate înnopta, admira peisajele din jur şi se poate relaxa.

            Vara, pe valea Cvaşniţa, turistul poate poposi la borcut, unde poate să guste o apă minerală carbogazoasă. În zile senine, de pe Hora- Popova, unde se află situată şi crucea istorică ce veghează asupra defileului, călătorul poate admira întreaga vatră a satului, precum şi munţii care o înconjoară: Rugaş, Vertop, Stănişoara, cătunele Zarica, Arşiţa.

            Speologii pot vizita şi cerceta câteva peşteri situate în arealul montan. Cea mai interesantă peşteră este Pentaya- Soloteanei, de care sunt legate şi câteva legende.De asemenea mai pot fi vizitate peştera: de pe muntele Menciul şi peştera Bursucina.

            Stânca Socolău este o stâncă abruptă, situată la 10 km de centrul comunei lângă pârâul Socolău. Pe această stâncă poţi admira cea mai rară floare şi anume floarea de colţ „Leontopodium alpinum”. Este o plantă perenă, de o frumuseţe aparte şi totodată cea mai rară din întreaga flora montană. În limbajul florilor ea înseamnă puritate şi curaţenie. Este o adevărată minune a naturii.

            Alt loc de interes istoric ce poate fi vizitat este parcul central ce găzduieşte un monument istoric ridicat în cinstea martirilor celui de-al doilea Război Mondial în anul 1956. Alte vestigii ce se deosebesc prin arhitectură şi importanţă istorică sunt clădirile: fosta bancă- Fruchter Haza- construită în anul 1800 şi unde în anul 1952 s-a mutat cantina internatului şcolar. Pe faţada clădirii se pot vedea şi astăzi ornamente arhitecturale deosebite. Clădirea vechii primării construită în anul 1780, unde actual se află spitalul comunal.

            Şarmul rustic şi farmecul localnicilor conferă acestei regiuni o aură irezistibilă. Este o zonă care merită vizitată.

Deşi este o zona centrală este semiurbanizată, păstrează încă multe locuri interesante din punct de vedere etnografic (Izvorul lui Dragoş, Izvorul Negru, cătunele aflate la nord de râul Vişeu) şi câteva importante obiective turistice: Complexul monahal cu mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, monumentul martirilor (compus din 12 figuri antropomorfe din piatră situate în cerc), Casa Muzeu şi grupul statuar, care expune mărturii referitoare la cei ucişi de către trupele maghiare aflate în retragere.

După Dictatul de la Viena din 30 august1940, Nord-vestul Transilvaniei intră sub ocupație maghiară, întreg Maramureșul fiind alipit Ungariei. Comuna Moisei a fost printre primele așezări românești ce au intrat sub administrație ungară în 7 septembrie1940. La data de 23 august1944, România trece de partea Aliaților și alături de armatele sovietice încep luptele pentru recâștigarea Transilvaniei de Nord. La începutul lunii octombrie a anului 1944, frontul înainta în interiorul Ardealului, fiind eliberate primele teritorii. În aceste condiții au avut loc și crimele din Moisei. La data de 14 octombrie1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borșa. Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supravietuitori sunt Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu, care ulterior a înnebunit parțial. Dintre cele 31 de victime, 24 erau originari din județul Mureș, 3 din județul Cluj și 4 din județul Maramureș. Acești țărani ardeleni erau internați în lagărele de muncă din orașul Vișeu de Sus, fiind acuzați de "trădare de patrie", de patriotism românesc ori partizanat. În condițiile înaintării forțelor militare aliate, cei mai mulți dintre cei încorporați în unități de muncă obligatorie au dezertat, încercând să treacă linia frontului și să se întoarcă în localitățile de domiciliu. Unii au reușit, alții, între care și cei uciși la Moisei, au fost prinși de jandarmii unguri de front și duși într-un lagăr improvizat în casa unui evreu transilvănean deportat în lagărele de exterminare naziste (actualul sediu al Parcului Ntural Muntii Maramuresului). În ziua de sâmbătă, 14 octombrie1944, prizonierii din lagărul de la Vișeu de Sus au fost urcați de militarii unguri într-un camion și transportați la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închiși într-o căsuță de lemn, fiind împușcați de către soldații maghiari, care trăgeau prin geamuri și ușă. Cadavrele intrate deja în putrefacție, au fost îngropate la două săptămâni după comiterea masacrului, când localnicii au revenit la gospodăriile lor. Deasupra gropii comune s-a înălțat o troiță de lemn, înlocuită dupa câțiva ani de un obelisc din piatră.

Biserici

Parohia ortodoxă română Moisei III

Parohia Moisei III este cea mai noua parohie din comuna Moisei, piatra de temelie s-a pus la data de 24 Iunie 2007 de către Prea Sfinţitul Iustin Sigheteanu în timpul păstoririi arhimandritului Ioan Horea şi are hramul Acoperământul Maicii Domnului prăznuit la 1 Octombrie.

 Biserica are dimensiuni generoase având o lungime de 30 metri, deschiderea absidelor 15 metri şi o înălţime de 30 metri. Structura este din zidarie si beton. Acoperişul este în stil moldovenesc cu sarpanta largăşi este acoperită cu ţiglăşmălţuită compusă dintr-un joc de culori imitând motive şi forme geometrice populare ce se regăsesc pe portul popular românesc. Biserica are la intrare pridvor muntenesc susţinut pe şase stâlpi, iar la intrare uşa este din lemn de stejar sculptat pe care se regăseşte icoana hramului, Sfinţii Petru şi Pavel precum şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.În fiecare an parohia participă la două evenimente importante din comuna. Procesiunile de la mănăstirea Moisei în data de 15 August şi festivalul de colinzi Ioan Horea în ajunul Craciunului.

Parohia ortodoxă română Moisei II Izvorul Negru

Actuala biserică este zidită pe locul vechii biserici de lemn construită între anii 1934 (pr. Coman Andrei) și 1940 (pr. Nap Gavril). În timpul pastorației preotului Tomoiagă Ioan-Paul, datorită înmulțirii credincioșilor, s-a considerat că este nevoie de o biserică nouă. Astfel, în anul 1984 s-a început construcția noii biserici. Biserica nouă s-a ridicat în jurul celei vechi, construcția fiind finalizată în anul 1987. Frumoasa pictură în tehnica frescă a fost realizată între anii 1990-1991 de către pictorii Teodor Ștefan, Victor Tistu și Cristian Dosa. Biserica s-a sfințit la data de 7 iunie 1992 ”întru cinstea și pomenirea eroilor și martirilor neamului românesc” Biserica este construită după un plan trilobat, cu abside laterale circulare, naos cu turlă centrală și altar semicircular nedecroșat cu boltă semicalotată. Biserica are două turle clopotniță laterale angajate navei, cu șarpantă în formă de coif, acoperită cu tablă.

Mănăstirea Moisei

Aşezată la poalele Pietrosului şi străjuită de dealuri, Mănăstirea Moisei se află într-un loc de o frumuseţe rară, aflată la o distanţă de 13 km de oraşul Vişeu de Sus şi 10 km de localitatea Borşa, pe drumul naţional ce leagă între ele localităţile Sighetul Marmaţiei, Prislop şi Vatra Dornei. Potrivit tradiţiei locale, aşezatăîntr-o inscripţie, pe peretele nordic al bisericii actuale, primul locaş monahal din Moisei a fost ridicat de către credincioşii Moise Coman şi soţia sa, Dochia, în jurul anului 1599. Potrivit tradiţiei, cei doi creştini au ridicat locaşul în amintirea fiului lor, plecat în Basarabia, pentru a se căsători, care însă nu s-a mai întors niciodată. Pentru a fi ocrotit, oriunde s-ar fi aflat, viu sau mort, parinţii săi au hotărât să ridice o mănăstire.Când au terminat biserica, un monah de la Mănăstirea Putna s-a oprit lângă aceasta, adunând ajutoare pentru refacerea mănăstirii amintite, care fusese prădată de tătari. Acest monah, Grigorie, s-a dovedit a fi tocmai fiul celor doi, care intrase în monahism, în Mănăstirea Putna.

În urma insistenţelor părinţilor săi, monahul a rămas în satul Moisei, unde a pus bazele unui locaş monahal, în jurul bisericuţei deja zidite. Mănăstirea Moisei a fost sfintiţăîn ziua de 15 august 1672, când s-a prăznuit şi hramul acesteia, adicăAdormirea Maicii Domnului, de către Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului.Complexul monahal de la Moisei este alcătuit, astăzi, din mai multe clădiri: biserica veche din lemn; biserica nouă din cărămidă, altarul de vară, staretia. Biserica cea veche, sfintiţăîn anul 1672, a fost metoc al Mănăstirii Putna. Aceasta a fost restaurată între anii 1928-1929, când i s-a aşezat o temelie nouă, mai apoi, prin anul 1972, bisericuţei i s-a înnoit acoperişul şi turla. Noua biserică, din zid, a fost construităîntre anii 1910-1911, în stil neoclasic.

Biserica cea veche a mănăstirii este de mici dimensiuni, ea fiind construită din bârne de lemn de molid, pe o temelie de piatră. Pridvorul deschis al bisericii se sprijină pe patru coloane. Deasupra pronaosului se înalţă o mică turlă, cu două ferestre mici.Pictura vechii bisericuţe dateazăîncă din anul 1699, fiind cea originală, realizată pe pânză. Peste aceasta, prin anul 1871, a fost aşezată o nouă pictură, pe strat de gips. Ambele se păstreazăîn mod fragmentar.

Biserica cea nouă a mănăstirii, înaltă de 35 de metri, este zidită din piatrăşi cărămidă, în formă de cruce, având o lungime de 28 de metri şi o lăţime de 8 metri. Altarul acesteia este semicircular, în interior, şi hexagonal, în exterior.Noua biserică a fost zugravităîn întregime în frescă, între anii 1982-1985, de către pictorul Flesariu Pantelimon, din localitatea Suslanesti, judeţul Argeş, unul dintre ucenicii pictorului Belizarie. Pe faţada peretelui vestic sunt zugrăvite mai multe icoane: Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cei doisprezece Apostoli şi Judecata de Apoi. În interiorul noii biserici apare o scenă deosebită, chiar unică: Sfântul Ierarh Sava Brâncovici, cel care a sfinţit biserica veche, apare ţinând în mână modelul bisericuţei, în vreme ce în fundal apare zugrăvită Mănăstirea Putna, sfintiţăîn anul 1470.

Mănăstirea Moisei a îndeplinit un rol de seamăîn apărarea dreptei credinţei, în Maramureş, mai ales prin faptul că aceasta avea strânse legături cu ierarhii şi cu marile centre ortodoxe din Moldova şi din Ţara Românească. În incinta mănăstirii a funcţionat o şcoala de învăţătură, precum şi un atelier de pictură.

Monumentul eroilor de la Moisei

În memoria celor uciși de trupele horthyste, sculptorulVida Gezaa ridicat în 1966 un ansamblu de 12 figurine de lemn, dintre care 10 reprezintă măști tradiționale maramureșene, iar celelalte 2 reprezintă chipuri umane. Din cauza climei umede din zonă, lemnul s-a deteriorat și a început să se fisureze, așa că artistul a refăcut monumentul din piatră.Monumentul este completat cu o placă comemorativă, în care este săpat textul:"S-a ridicat acest monument în memoria celor 29 de patrioți români uciși miselește de hortiști la 14 Octombrie 1944. Glorie și veșnică recunoștință patrioților care s-au jertfit pentru libertatea României."Pentru a ajunge la monumentul amplasat pe o colină, trebuie urcate 44 de trepte, un număr ce simbolizează anul în care a avut locul unul dintre cele mai violente masacre antiromânești.

Alte atracţii turistice sunt meşterii tăbăcari, de uşi de lemn, pălinciile. La 7 km de comună se află rezervaţia naturală Izvorul Izei (izbuc calcaros, zonă carstică cu peşteri, chei).

Localitatea Borşa, prin amplasarea ei la poalele Vârfului Pietrosul Mare (2303 m) – cel mai înalt vârf al Carpaţilor Orientali şi cel mai înalt vârf carpatic între Bucegi şi Tatra, a atras de timpuriu paşii unei anumite categorii de vizitatori: cercetătorii naturii. Între aceştia, cei mai timpurii sunt botaniştii, care cercetează flora depresiunii Borşa şi cea montană, încă de la sfârşitul sec. XVIII-lea. Primul botanist străin care a vizitat şi Pietrosul Mare este francezul Balthazar Hacquet, care între anii 1788-1795 a cercetat flora din Galiţia şi Bucovina. În aceeaşi perioadă, Kitaibel P. face cercetări floristice în Toroioaga, apoi în munţii Rodnei, urcând şi Pietrosul Mare. Acesta poate fi considerat şi primul turist ce a beneficiat de ospitalitatea borşenilor, pentru că în deplasările sale pe munţi, a fost acceptat pentru înnoptare la colibele stânelor de pe munte.

Numărul botaniştilor creşte exponenţial în sec. XIX , dintre aceştia merită menţionaţi autohtonii Wagner L. şi Hanak J. din Sighet (1876), precum şi Florian Porcius din Rodna Veche (1878).

Se zice pe drept că turismul este o cucerire a secolului ce s-a terminat nu demult, primul care a permis unei părţi mai substanţiale a populaţiei , suficientă siguranţă economică, permiţându-i astfel să se ocupe şi de plăceri, nu doar de subzistenţă. Cu toate acestea Borşa este menţionată într-o carte scrisă în anul 1906 de notarul Vasile Man din Vişeu de Sus ca fiind situată în „Elveţia maghiară” (bazinul Vişeului). De la Vişeu de Sus se ajungea la Borşa cu trăsura în 2 ore de mers. Obiectivul turistic principal era considerat izvorul mineral ce izvora din galeria Alexandru, situat pe V. Ţâşla, amonte de Vinişoru, la 14 km de Borşa. Apa acestuia era recomandată pentru bolnavii de stomac, rinichi şi boli intestinale. Această apă minerală era considerată una dintre apele acidulate cele mai valoroase din Ungaria (de atunci), cunoscându-se cazuri de vindecare totală a unor oameni de gastrită cronică puternică. Mai este amintit Vârful Pietrosul „cel mai înalt din Maramureş şi chiar din Carpaţii nord-estici, pe care trăiesc capre negre”. La Fântâna este menţionată „priveliştea spre Piatra Arsă (denumită acum Piatra Rea), (Fiul Pietrosului)”. De aici spre pasul Prislop drumul „este atât de splendid, oferă atâta distracţie şi plăcere, încât omul abia îşi dă seama că merge tot timpul în urcuş”. Este menţionată Preluca Tătarilor şi pasul Prislop. Autorul zice că „în acest ţinut, inima ne este atât de cuprinsă de măreţie, încât am vrea să ne stabilim pe veci”.

            Staţiunea climaterică şi de schi Borşa este situată în cartierul Gura Fântânii al oraşului Borşa. Data înfiinţării este relativ recentă –1942, când aici a fost fixat sediul Asociaţiei Naţionale Maghiare de Sporturi de Iarnă, construindu-se o cabană turistică (acum clădirea este utilizată ca şcoală), începându-se construcţia unui un hotel turistic (pe locul actualului hotel Stibina, rămas neterminat datorită războiului), pârtia de schi de pe Buza Dealului (lungime 3000 m, diferenţă de nivel 800 m), trambulina de 90 m, cabana Puzdra şi o altă cabană (Anna) pe Muntele Cailor.

            După război, Asociaţia Turismul Popular a reuşit ca până în anul 1949 să termine hotelul turistic, dându-se în folosinţă Complexul turistic Borşa, denumit complex pentru că era constituit din două unităţi de cazare: o cabană turistică (având 130 locuri de cazare) şi o unitate de cazare unde se putea veni cu bilete sindicale de odihnă (cu 120 locuri de cazare).

Până în anii 70 nu s-au mai făcut investiţii serioase în turismul din Borşa, cabana a fost transformată în şcoală, dar hotelul a continuat să funcţioneze, la fel şi cabana Puzdra, utilizându-se pârtia de schi din Buza Dealului şi trambulina de schi, cea mai mare din România.

În anii 70 a început o altă etapă de dezvoltare a staţiunii. S-au construit hotelurile Cascada şi Brădet, s-a reamenajat hotelul Stibina. În anul 1973 s-a trasat pârtia Runc (lungime 1920 m, diferenţă de nivel 500 m), în 1976 s-a construit telescaunul de pe această pârtie. S-a amenajat şi pârtia Ştiol (în continuarea pârtiei Runc), cu o lungime de 700 m, diferenţă de nivel 180 m, dotată cu schilift. În aceeaşi perioadă se amenajează o trambulină intermediară de 70 m, iar în anul 1980, o trambulină-şcoală de 35 m.

Ultima etapă de dezvoltare a staţiunii începe după anul 1989, când se construieşte hotelul Cerbu (privat), începe construcţia unui cartier de case de vacanţă, multe dintre ele devenite pensiuni turistice din anul 1995, ca urmare a posibilităţilor oferite de Ordinul Ministerului Turismului nr. 70. Se construiesc noi hoteluri, alte pensiuni şi moteluri în tot cuprinsul localităţii , începe reamenajarea pârtiei de la Buza Dealului, care va fi dotată cu telegondolă, se reamenajează hotelul Cascada. Este drept că în aceeaşi perioadă dispar cele două cabane de la Puzdre (cea turistică şi cea a IPEG Maramureş), hotelul Brădet -privatizat, rămâne garanţie bancara pentru un credit şi nu este utilizat, iar hotelul Stibina este abandonat, având o situaţie incertă în momentul de faţă.

Date oficiale menţionează existenţa a 346 de locuri de cazare clasificate la Borşa în 2014, numărul real fiind însă cel puţin dublu, ceea ce arată că Borşa a devenit cel mai important centru turistic al judeţului Maramureş.

Turism minier

Activităţile miniere de la Baia Borşa au o vechime încă neprecizată suficient documentar (cel puţin din sec. XV după determinările dendrocronologice efectuate pe un şaitroc de lemn recuperat din galeria Ana superioară -Toroiaga) cunoscându-se însă exact data încetării (probabil temporare) a acestei activităţi industriale : 30 noiembrie 2006.

Tunelul minier Colbu-Ivăşcoaia -este executată la cota +1050 m, fiind singura lucrare minieră încă accesibilă, ce străbate munţii dintr-un bazin hidrografic în altul (astfel de tunele miniere mai există la Băiuţ (mina Văratec-Botiza), Poiana Botizii (Coasta Ursului-V. Secu), Groşii Ţiblesului (Izvorul Rău-V. Tomnatec Dragomireşti), dar nu mai sunt accesibile. În anul 2006 s-a propus ca acest tunel să facă parte dintre cele 10 obiective miniere selectate pentru amenajare turistică, întocmindu-se şi un studiu în acest sens, aflat la Consiliul Judeţean Maramureş. Acest tunel minier traversează din bazinul V. Secu (Baia Borşa) în V. Ivăşcoaia (afluent stâng al Vaserului în cursul superior). Lungimea tunelului minier este de 4,8 km, ajungând în galeria Ivăşcoaia (cod 12.000). La 2400 m există o galerie de legătură spre puţul săpat între oriz. +1050 şi + 930. Tunelul prezintă interes căci aici este singurul loc în care se mai poate vedea mineralizaţia stratiformă compactă de la Baia Borşa.

Catedrala Minerilor - În Baia Borşa între 1995-2001 s-a construit prima catedrală a minerilor din România (minerii din Baia Borşa au fost primii donatori pentru construcţia bisericii), cu hramul „Schimbarea la faţă”, care se serbează în prima duminică a lunii august, odată cu Ziua Minerului.

Drumul lui Mantz - Este un drum făcut după jumătatea sec. XIX pentru transportarea (samarizată, pe cai) a minereului de la Burloaia la topitoria de minereu de la Iacobeni a lui Anton Mantz de Mariensee. De fapt nepotul său Wintzens Mantz este cel care cumpără începând din anul 1853 cuxe la asociaţiile miniere ce lucrau în zona Baia Borşa. Drumul vizibil fără probleme şi acum, porneşte din spatele fostei clădiri administrative a minei Burloaia, trece pe la Piatra Scrisă (cu inscripţii încă din sec. XIX, făcute probabil de cei ce au realizat drumul), urcă în Cornul Nedeii, coborând apoi pe P. Vâlcănescu în V. Bistriţei Aurii, înainte de Şesuri.

Galeriile “Turceşti” - (Ana superior şi Ana inferior). Sunt situate în versantul drept al V. Secu, aval de galeria Colbu +1050 m.

Mănăstiri

După 1989 s-au ridicat în Borşa 5 mănăstiri, toate cu contribuţia financiară a unor borşeni şi a comunităţii locale.

Mănăstirea Sf. Ierarh Nicolae ridicată în anul 2001 cu finanţarea familiilor Timiş (din Borşa, dar acum australiano-canadiene) este situată în Baia Borşa, lângă pârtia de schi a lui Danci Pricop.

Tot în Baia Borşa, pe V. Vinişoru, în apropiere de izvorul mineral sulfuros Păcuri, s-a ridicat un schit.

În pasul Prislop, spre SV se află construcţiile mănăstirii „Sf. Treime” începute în anul 2000, în memoria celor peste 3500 de oameni de diverse naţionalităţi căzuţi în cele două războaie mondiale, îngropaţi în cimitirul militar de aici. Cu ocazia săpăturilor executate pentru construcţia mănăstirii, au fost identificate mai multe morminte, marcate acum cu cruci de lemn.

Schitul de maici “Tăierea capului  Sf. Ioan Botezătorul” este situat la poalele Pietrosului (acces pe V. Pietroasa).

În construcţie este un schit în locul denumit Poposeala (versantul stâng al V. Vişeului, amonte de confluenţa cu V. Birţu). Acesta aparţine Cultului creştin de rit vechi, cu sediul la Brăila, activ în Dobrogea, Bacău, Suceava şi pentru prima dată în zona intra-carpatică.

Biserici

Numărul bisericilor din Borşa este destul de ridicat, datorită extinderii mari a localităţii. Dincolo de podul peste Vişeu de după fosta gară vedem în stânga biserica „italienilor” din Vălcineţ („italienii” fiind de fapt borşeni din „Micul Milano”, cum mai e denumită Borşa cu duioşie, care au contribuit la ridicarea bisericii „Naşterea Maicii Domnului” (*)), a cărei construcţie a început în anul 1989 şi care va avea o catapeteasmă acoperită cu foiţă de aur.

            Ceva mai încolo, pe stânga lângă drum,  se ruinează în picioare biserica „Sf Arhangheli Mihail şi Gavril” de la Gura Sârcii, ridicată în anul 1929.

            Dincolo de construcţiile cazarmei construite în perioada administraţiei maghiare (după 1940), devenită sanatoriu, apoi iar cazarmă, pe dreapta e deja ridicată o nouă biserică ortodoxă de cărămidă, realizată în stil clasic ortodox românesc.

            În centrul Borşei, pe str. Eternităţii, înainte de biserica de lemn-monument istoric, se înalţă biserica ortodoxă “Sf. Constantin şi Elena”.

Din centrul Borşei spre dreapta, dincolo de cartierul de blocuri se află biserica ortodoxă (fostă greco-catolică) „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, ridicată între anii 1864-1886 şi biserica greco-catolică de lemn, ridicată în anul 1996. Tot în centrul Borşei, înainte de podul peste Ţâşla, dacă urmăm drumul spre stânga, ajungem la noua biserică romano-catolică, ctitor fiind Ion Crafcic, în memoria fiicei sale, care şi-a pierdut viaţa la 16 ani în Italia. Demisolul bisericii va adăposti un muzeu al mineritului, tradiţiilor şi curiozităţilor localităţii. Vizavi, lângă drumul ce duce la Baia Borşa se află biserica adventistă de ziua a şaptea.

            Pe V. Ţâşlei, la Rotundu, pe dreapta se află biserica ortodoxă ridicată în anul 1957, recent extinsă şi modernizată (ornată cu cruci înalte de andezit negru lustruit ridicate în anul 2002), care deservea ortodocşii din Baia Borşa până la ridicarea între anii 1995-2001 a Catedralei minerilor  “Schimbarea la faţă”. Mormintele unor membrii ai familiei Mihali din faţa bisericii, reflectă contrbuţia acestei familii la aspectul actual impecabil al bisericii.

            În Baia Borşa (în zona denumită anterior Câmpul Cailor, înainte de cartierul de blocuri) pe dreapta se află biserica romano-catolică  “Sf. Francisc” ridicată în anul 1817 din lemn, refăcută în anul 1835, cea mai veche biserică de cărămidă din Borşa.

            Pe V. Repedea a început în anul 1998 ridicarea unei biserici ortodoxe, vizibile acum şi din DN 18. S-a manifestat şi dorinţa ridicării unei “super-biserici” de lemn, care să detroneze recordul bisericii mănăstirii din Săpânţa.

            În Poiana Borşei sunt două biserici. Cea din aval -biserica fostă greco-catolică “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” a fost edificată în anul 1925 şi în cimitirul de lângă biserică se odihneşte Gavrilă Mihali-Ştrifundă, fost primar liberal al Borşei, care în anul 1945 şi-a riscat libertatea şi viaţa, coordonând acţiunea care urmăreu menţinerea Maramureşului interbelic în graniţele României postbelice. Cea din amonte este biserică ortodoxă edificată din anul 1928. Ceva mai sus, la gura V. Birţu, e ridicată deja o nouă biserică greco-catolică, în stil neo-gotic, vopsită în albul inocenţei, cu dungi gălbui papale. E puţin ştiut că şi culoarea stemei Patriarhiei de la  Constantinopol (grecii nu ar zice nici sub tortură numele de Istambul) e galbenă (vultur bicefal pe fond alb), ceea ce sugerează o inspiraţie din aceiaşi sursă a celor două culte creştine româneşti, mai multă vreme prietene şi aliate, acum evident în concurenţă pentru “atragerea oiţelor”.

            Pe platoul din zona construcţiilor turistice oficiale de la Gura Fântânii (cu viitor incert), biserica ortodoxă de lemn a localnicilor ridicată în anul 1998, este sigur cea mai estică biserică de lemn maramureşană. Dincolo de Vişeuţ, în anul 2002 a început ridicarea unei alte biserici de cărămidă, acum ridicată,  cu streşini prelungite şi casete exterioare ce vor fi pictate, ca şi în Moldova. Şi construcţia bisericilor continuă accelerat în Borşa. Important pentru Borşa este faptul că toate aceste biserici, mai noi sau mai vechi, să aibă identitatea lor unică. Şi până acum, asta e.

Muzee

Din păcate pe teritoriul Borşei există un singur muzeu şi acela situat excentric (pe Bistriţa Aurie la confluenţa cu V. Vâlcănescu).

Muzeul Rădăcinilor - este situat în locuinţă permanentă a lui Ştefan Grec-Iepure, ce expune nu doar rădăcini cu forme ciudate (papagali, vulturi, scorpioni, şerpi sau Fata Pădurii), ci şi alte ciudăţenii: lămpi de mină, bani vechi, ouă de păsări, flori de mină, obiecte militare din cele două războaie mondiale.

 

Ape minerale

Din cele 64 de surse minerale cunoscute pe teritoriul Borşei, este necesară amenajarea şi semnalizarea pe drumurile principale de acces, a unor izvoare minerale, pentru a le transforma în obiective turistice de interes. O enumerare sumară cuprinde:

• -          izvorul de dincolo de pasul Prislop (situat la doar 300 m de DN 18);
• -          izvorul de pe V. Furului şi cele de pe V. Cimpoiasa (pentru vizitatorii staţiunii Borşa):
• -          izvoarele de pe V. Cercănel;
• -          izvorul de pe V. Repedea (în conexiune cu drumul minier de pe traseul fostului funicular minier;
• -          izvorul de pe V. Poiana;
• -          izvorul de pe V. Rea (situat la cca 870 m de şoseaua Borşa - Baia Borşa).

            Cele mai importante sunt izvoarele minerale de pe V. Ţăşla - V. Vinişoru.

Oraşul Vişeu de Sus are o încărcătură istorică şi culturală de o valoare impresionantă, datorată în principal poziției geografice favorabile, fiind situat din punct de vedere etno-cultural, la confluența dintre Valea Vişeului şi Valea Vaserului, fiind la limita unor zone de interes turistic şi intersecţia unor trasee şi circuite turistice deosebit de importante: Valea Vaserului alături de Mocăniţă, Valea Vişeului, Valea Izei, Parcul Natural Munţii Maramureşului. Vişeu de Sus este una din cele mai noi staţiuni din România, recunoscută oficial în 2011.

Evoluția Vișeului de Sus ca localitate urbană este legată nemijlocit de exploatarea lemnului și de caracterul multicultural al locuitorilor săi. O legendă locală povestește că localitatea ar fi fost întemeiată de un tăietor de lemne, a cărui fiu a murit lovit de un lemn în pădure. În amintirea fiului său, acesta a construit o biserică pe locul tragicului accident, iar în jurul bisericii ar fi crescut apoi și localitatea numită la început "Între Râuri", pentru că se întindea între râul Vișeu și Vaser.

Cartierul Țipțerai - Cartierul coloniştilor germani, a cărui construcţie a început în 1809-1810. Evoluţia oraşului Vişeu de Sus este strâns legată de înfiinţarea centrelor forestiere, din 1770, unde sunt aduşi, din ordinul împăratului Iosif al II-lea, colonişti ţipţeri, din Zips, pentru a lucra ca muncitori. Astfel primele construcţii importante se realizează în 1780: moara din partea de est a oraşului şi digul de la Macârlău. Prima şcoala elementară a Visteriei din Vişeu de Sus se înfiinţează în anul 1788, urmând ca în 1790 să se realizeze stăvilarul de la Făina, şi parohia Romano-Catolică Vişeu. În 1789 are loc inaugurarea primei şcoli generale, iar în 1809 se construieşte prima fabrică de cherestea. Între anii 1809 - 1810 se populează şi se formează cartierul Țipterai.

Centrul Documentar – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene - gazduieşte documente unicat, diplome originale, privind istoria Maramureşului începând din secolul al XIV-lea, de asemenea genealogii ale celor mai importante şi vechi familii nobiliare ce deșcind direct din voievozi şi cneji.

Casa-Muzeu "Elefant" - Ultima casă evreiască tradiţională din lemn, inaugurată ca muzeu în 2011, prezintă secvenţe din viaţa evreilor din oraş. Aceasta se află în gara CFF Vişeu de Sus, fiind dotată şi cu o bibliotecă - cafenea, unde turiştii pot admira o serie de obiecte aparţinând comunităţii evreieşti din zonă.

Schitul cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" din Valea Scradei - Pe hotarul ei a existat o mănăstire catolică, biserica veche fiind construită în anul 1762. În fiecare an, pe data de 8 septembrie se obisnuieşte să se meargă în pelerinaj.

Monumente istorice

Biserica Ortodoxa „Buna Vestire” din Vişeu de Sus, numită de localnici „Biserica Bătrână” a fost zidită în 1834 pe locul unei biserici de lemn, de dimensiuni mai mici, despre care istoricul Tit Bud, fost vicar al românilor din Maramureş, scria că „s-a zidit până nu s-a înfiinţat comuna Vişeu de Sus”. La anul 1680 este amintit „popa Ionas” ca primul preot din Vişeu de Sus, când catolicismul nu pătrunsese încă în rândul românilor din Transilvania şi Maramureş, ceea ce ne face să spunem cu certitudine că prima parohie ortodoxă din acest oraş a fost aceasta: „Buna Vestire”.

Primăria - Construcţia care adăposteşte astăzi sediul Primăriei şi al Consiliului Local al oraşului Vişeu De Sus, era fosta administraţie a moşilor lui Pop Simion, şi datează de la începutul secolului al XX-lea.

Fostul Spital public "Irina" (construit la sfârşitul sec. al XIX-lea), astăzi Muzeul de Etnografie şi Istorie şi Centrul de Meşteşuguri - Deschis în 2003, muzeul este structurat pe două niveluri şi adăposteşte peste 1100 de piese. La parter sunt expuse obiecte, documente şi fotografii care prezintă istoria zonei. La etaj, spaţiul găzduieşte o expoziţie etnografică şi obiecte de cult specifice Maramureşului. Alături de Centrul de Meşteşuguri, cele două obiective oferă o perspectivă asupra tradiţiilor şi obiceiurilor zonei.

Biserica romano-catolica Ioan si Ana - un monument de arhitectură aparţinând stilului neogotic, aflată în centrul oraşului, biserica a fost construită în 1812, de către preotul Schiller Carol, fiind proiectată de un arhitect italian. Sculpturile şi picturile, realizate de către artişti austrieci şi italieni, completează valoarea artistică a monumentului. Biserica este flancată şi de un cimitir, realizat pentru soldaţii armatei Austro-ungare şi germane, căzuţi în primul război mondial şi o capelă.

Cimitirul evreiesc reprezintă o mărturie a comunităţii importante de evrei din zonă, fiind impresionant prin istoria relatată şi vechimea monumentelor funerare. Cu toate că din păcate sinagoga a fost demolată, cimitirul poate fi vizitat şi astăzi.