Informații socio-economice și culturale

PNMM include intravilanul a 10 localități, din care Bistra, Petrova, Leordina, Vișeu de Jos, Vișeu de Sus, Moisei și Borșa sunt amplasate de-a lungul râului Vișeu iar Ruscova, Repedea și Poienile de Sub Munte, comunități de etnici ucrainieni, de-a lungul văii Ruscovei - afluent principal de dreapta al Vișeului. Dintre cele 10 localități Borșa și Vișeul de Sus sunt orașe, iar celalalte 8 sunt comune. Singura comuna cu sate aparținătoare este comuna Bistra cu satele: Bistra, Valea Vișeului și Crasna Vișeului.

Infrastructură şi construcţii

PNMM include şi intravilanul localităţilor de pe raza lui, adică inclusiv mediul construit. Clădirile situate în intravilan sunt de o mare diversitate arhitecturală. Se întâlnesc încă tradiţionalele case din lemn majoritatea vechi şi destul de slab conservate, case din zidărie construite conform proiectelor tip din perioada comunistă şi tot mai des case din zidărie, cu vizibile influenţe vest europene, datorate în principal migraţiei forţei de muncă şi conservatorismului privitor la modul de investire a banilor câştigaţi. Faimoasele biserici din lemn sunt prezente în număr mare, alături de cele din piatră. Pentru păstrarea specificității ținutului maramureșan s-au identificat o serie de recomandări de constuire:

  • folosirea acoperişurilor tradiţionale în două şi patru ape cu pante repezi;
  • folosirea cu generozitate a lemnului;
  • folosirea tehnicilor tradiţionale de lucru în lemn:îmbinări în “coadă de rândunică”;
  • ancadramente la uşi, grinzi;
  • folosirea împletiturilor de nuiele;
  • perpetuarea ideii prispei ca element de tranziţie între interior şi exterior;
  • folosirea obloanelor pentru protejarea ferestrelor şi a uşilor;
  • folosirea materialelor de finisaj recomandate;
  • pentru elevație -construcţii, împrejmuiri se vor folosi placaj sau zidării de piatră, tencuieli cu praf de piatră;
  • pentru pereţi se vor folosi tencuieli simple sau speciale, lemn;
  • pentru tâmplărie se va folosi lemn;
  • pentru balustrade sau împrejmuiri se vor folosi materiale vopsite cu vopsitorii mate, lemn, împletituri de nuiele;
  • pentru învelitoare se vor folosi ţiglă ceramică, ţiglă de beton, lemn - şiţa, şindrilă.
  • De asemenea, au fost identificate elemente care nu se încadrează în specificul locului și care ar trebui evitate:
  • folosirea materialelor strălucitoare: inox, aluminiu, tablă zincată;
  • folosirea învelitoarelor de azbociment şi a oricărui material lucios sau strălucitor;
  • amplasarea construcţiilor faţă de limitele laterale şi posterioare, la o distanţă mai mică de 1,50 metri. Se vor respecta distanţele între clădiri impuse de “Normativul de Siguranţă la Foc a construcţiilor” astfel încât să nu fie necesară prevederea zidului antifoc;
  • ridicarea împrejmuirilor dinspre circulaţiile publice, la o înălţime mai mare de 1,50 metri, cu excepţia porţilor, care pot fi mai înalte;
  • realizarea împrejmuirilor opace înspre circulaţiile publice. Partea plină, opacă nu va depăşi înălţimea de 60 cm;
  • folosirea culorilor intense pe suprafeţe mari ale faţadelor care depăşesc 20% din suparafaţă.

Patrimoniu cultural

Încă de la începutul secolului al XIV-lea şi până în 1920, Maramureşul avea ca hotare Carpaţii Păduroşi şi Munţii Rodnei, Lăpuşului, Oaşului şi Bârjavei, iar câmpia Tisei se întindea până la Teceu. În secolele XIII-XIV, voievodatul Maramureş era organizat în 7 cnezate aşezate pe văile râurilor cnezate de vale, acestea fiind: Cnezatul Cuhea al Bogdăneştilor, Cnezatul Cosăului, Cnezatul Marei, Cnezatul Câmpulungului, Cnezatul Talaborului, Cnezatul Bârjavei şi Cnezatul Varaliei sau sub cetate. Maramureşul, ca și nume este foarte vechi, pierzându-se în limba unui popor dispărut în negura istoriei, atestat documentar în 1199, când vine în contact cu ungurii.

Începând din secolul al XIV-lea, vecinul de la apus, regalitatea maghiară îşi face din ce în ce mai mult simţită prezenţa şi în această zonă, infiltrând primele comunităţi de oaspeţi pe valea Tisei. Modelul de organizare politică şi militară al voievodatelor şi cnezatelor de vale a dus la afirmarea identităţii etnice a românilor maramureşeni, care în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, în luptele duse împotriva tătarilor şi altor năvălitori, se dovedesc a fi buni organizatori şi oşteni, fiind recunoscuţi în proprietăţile lor din moşi-stramoşi de către regii maghiari, care deja şi-au întins jurisdicţia pe aceste meleaguri. Majoritatea covârşitoare a satelor din Maramureş sunt dintotdeauna româneşti, locuitorii acestora având statut de oameni liberi, la care s-a adăugat rangul de “nemeşi”, adică de mici nobili.

Instituţia de bază a societăţii maramureşene este neamul: neamul mare, care cuprinde pe toţi cei înrudiţi pe linie consangvină şi poartă acelaşi nume de familie şi neamul mic - familia restrânsă. În general, marile neamuri sunt înrudite între ele în cadrul aceleiaşi comunităţi, prin căsătorii între parteneri de acelaşi rang social, iar în situaţia că un neam nu-şi găseşte partener de rangul lui în cadrul comunităţii de origine, trece în altă comunitate. Această particularitate a avut o mare importanţă în menţinerea devălmăşiei asupra proprietăţilor forestiere nemeşeşti.

Peisajul

Un element important al peisajului în cadrul PNMM, îl reprezintă mozaicul habitatelor, categoriilor de folosință, dovada utilizării responsabile a resurselor naturale de către comunitățiile locale. PNMM este situat într-o zonă de graniţă, fapt care i-a asigurat conservarea habitatelor şi speciilor, teritorii întinse de pădure rămânând nefragmentate. Accesul limitat şi lipsa infrastructurii au făcut însă ca suprafaţa parcului să fie greu accesibilă turiştilor. Deasemenea, lipsa hărţilor turistice şi a marcajelor îngreunează accesul turiştilor în parc, localnicii care cunosc zonele nefiind interesaţi de această activitate. Pe Valea Vaserului se înregistrează anual un număr tot mai mare de turişti. Aceştia sunt atraşi în principal de trenul cu aburi care se deplasează pe o cale ferată îngustă cu ecartament de 760 mm, dar şi de peisajele naturale şi sălbăticia locurilor. Călătoria pe Valea Vaserului este adesea comparată cu o întoarcere în timp. Numărul turiştilor pe Valea Vaserului este în continuă creştere, înregistrându-se aproximativ 25.000 de turişti în 2013, 30.000 în 2014 şi 25.000 în 2015. Preponderenţi pe timpul verii sunt turiştii români veniţi din întreaga ţară, iar în lunile de toamnă septembrie – octombrie,  proporţia majoritară o deţin străinii - germani, elveţieni, austrieci și britanici. Infrastructura este aproape inexistentă în partea de vest a parcului, insuficientă în zona Văii Vaserului şi haotic dezvoltată în partea estică – zona Borşa, Borşa Complex.